Home » Istorie » Povestea celor mai vechi urme umane descoperite până acum în Europa – FOTO

Povestea celor mai vechi urme umane descoperite până acum în Europa – FOTO

Publicat: 25.12.2015
Ele aparţin unor oameni care au trăit în urmă cu 850.000 de ani

După cum bine se ştie, specia umană a apărut în Africa, în urmă cu aproape 3 milioane de ani. De aici, grupuri de indivizi s-au răspândit spre Europa şi Asia acum 1,5 milioane de ani. Pe continentul european au fost descoperite numeroase dovezi ale existenţei omului preistoric, în ţări precum Spania, Franţa sau chiar România. Ceea ce puţină lume ştie este faptul că primele urme lăsate, la propriu, de către oameni pe pământ european au fost descoperite într-o zonă la care puţini se aşteaptă: insulele britanice.

Aşa se face că în urmă cu mai bine de 850.000 de ani, un grup de oameni se afla pe malul unui râu, astăzi dispărut, din actualul comitat englez Norfolk. Cel mai probabil, este vorba de două familii, formate din doi bărbaţi, două femei şi trei copii. Din câte se pare, aceştia se aflau pe malul râului pentru a pescui.

Grupul a trăit într-o perioadă în care condiţiile climatice vitrege ale epocii glaciare erau puţin mai blânde, iar cursurile de apă puteau fi folosite ca surse de hrană. Mai mult decât atât, indivizii ale căror urme au fost descoperite trăiau în apropierea turmelor de mamuţi şi rinoceri preistorici, care puteau fi vânaţi, bineînţeles dacă se încumetau să facă acest lucru.

Pentru cei aflaţi pe malul râului, pericolul era cu atât mai mare cu cât hienele, leii şi smilodonii (cunoscuţi, în mod eronat, sub denumirea de „tigri cu dinţi sabie”) se aflau în zonă. Pentru a se proteja de aceste animale, oamenii îşi construiau aşezările, cel mai probabil, pe insulele din estuarul râului. Indivizii din acea perioadă nu cunoşteau focul, însă îşi prelucrau hrana folosind unelte ascuţite din silex (rocă foarte dură, de culoare cenuşie, gălbuie sau brună).

Urmele de om au fost descoperite în anul 2013, în apropierea satului Happisburgh. Din păcate, în momentul de faţă urmele nu se mai disting, pentru că au fost şterse de valurile Mării Nordului. Cu toate acestea, arheologii au documentat ceea ce au găsit şi au colectat mostre de sol în care se observă urmele oamenilor preistorici.

Sursa: listverse.com

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ